Categorie: Default

La capatul Tarii Sfinte, intr-o zona de desert arid, stancos, de o culoare rosiatica ce in bataia razelor soarelui parca ia foc, se afla Muntele Sinai. Muntele la poalele caruia Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Muntele pe care s-a urcat Moise sa aduca poporului evreu tablele legii. Muntele desupra caruia ardea o lumina nemaivazuta si un calugar a gasit ... o fiica de imparat. Moise vede un rug (un tufis) care arde, dar nu se mistuie si de acolo aude glasul lui Dumnezeu care, dupa ce ii cere sa se descalce, caci calca pe pamant sfant, ii porunceste sa elibereze poporul lui Dumnezeu. Pe radacinile acestui tufis, s-a construit altarul bisericii. Iar tufisul a fost transplantat la o distanta de cativa metri si se afla si in zilele noastre. Toti pelerinii care ajung aici, pe Muntele Sinai se descalta si se inchina in acest loc unde insusi Dumnezeu a coborat si a vorbit. Dupa ce poporul evreu este eliberat, Moise urca pe Munte sa aduca Tablele Legii. Si noi, pelerinii, urmam aceeasi cale a urcusului pe munte si asteptam rasaritul soarelui pamantesc , ca o metafora a Rasaritului Soarelui HRISTOS ! Dupa cateva secole de la infiintarea Manastirii de la poalele Muntelui Sinai de catre Sf Imparateasa Elena, un calugar pustnic vede pe varful muntelui alaturat o lumina puternica atat pe zi cat si pe noapte. Inarmandu-se cu semnul Sf Cruci buruitoare, merge sa vada ce semn este acolo. Si nu mica i-a fost bucuria, cand a descoperit moastele Sfintei Mari Mucenice Ecaterina, ceea ce fusese una dintre cele mai invatate femei ale vremurilor ei si a fost martirizata doar pntru ca voia sa fie Mireasa lui Hristos. Caci in vis, dupa ce s-a intelptit de tainele cele ziditoare ale lui Hristos, tanara Ecaterina primeste in vis un inel de

Maretul Imperiu Roman inca mai martiriza crestinii. De simbolurile noii religii, ce o vedea ca pe o amenintare, cu siguranta nici nu putea fi vorba de a fi expuse. Insa, peste mari si tari, tocmai la poalele Muntelui Ararat, un stat adopta crestinismul ca religie de stat in anul 301, si acesta este ARMENIA ! Imperiul Roman abia in anul 386 da verdictul ca religia de stat sa fie crestinismul, fiind al patrulea , dupa Etiopia si Georgia. Inca de la adoptarea crestinismului sub indrumarea Sf Grigorie Luminatorul, ce statuse 13 ani in temnita, simbulul Sfintei Cruci a fost insusit si venerat. Asadar, mai toate locasurile de cult, dar si tot ceea ce tinea de viata oamenilor, au fost impodobite cu semnul Sfintei Cruci. Si pentru ca Armenia este o tara cu un relief majoritar muntos, se subintelege ca toate constructiile s-au facut din piatra. Piatra fiind materia prima si pentru alte utilizari, cum ar fi crucile. Asadar, inca din secolul al IV-lea armenii au sculptat in piatra cruci. Si au sculptat cu dorinta de a fi atat de frumoase si neasemuite, incat de-a lungul timpului s-au intrecut pe sine in a realiza unicate. Fie ca au impodobit bisericile, sau raspantiile de drumuri, sau cimitirele, aceste cruci in piatra, khachkar ( pronuntandu-se hacikar), cum sunt denumite in tara de origine, au devenit simbol al culturii poporului. De-a lungul vremurilor tulburi uneori, fireste ca au mai fost si distruse. Si trebuie sa luam in consideratie perioada indelungata, de aproape un mileniu in care armenii au fost sub conducearea altor asupritori (persi, turci, comunisti). Insa, din anul 2010 acest simbol, crucile in piatra, care sunt unice nu numai pe lume, dar si intre ele (in interiorul aceluiasi areal, Armenia, nu se gasesc doua modele identice) au intrat in Patrimoniul Cultural UNESCO. Asadar,

Nimic nu poate fi mai binecuvantat de Dumnezeu, ca o tara cu un conducator dedicat, implicat si frica de Dumnezeu. Dar, sa ai atata binecuvantare, incat conducatorul sa fie si vrednic de a fi canonizat, aproape ca nici nu iti doresti mai mult. Am fost si noi cu cateva exemple razlete, ale epocii medievale, in care domnitorii au trait pentru tara. Insa, despre Serbia se poate spune ca este tara unde regii sunt sfinti. Inca de la infiintarea statului medieval sarbesc, se vorbeste pentru cateva secole despre dinastia Nemanja. Sfantul Simeon (nume luat la calugarire), cel ce a unit mai toate cnezatele din spatiul est balcanic, s-a calugarit spre sfarsitul vietii la Manastirea Hilandar din Muntele Atos, si din mormantul lui a crescut o vita de vie, din ale carei boabe femeile sterpe capata minunea rodirii pruncilor. La carma tarii este lasat fiul sau Stefan, care si el are o viata cuvioasa. Fratele acestuia, Sava, era deja calugar in Muntele Athos, si devine legiutorul, invatatorul, ocrotitorul poporului sarb atat in timpul vietii, cat si dupa canonizarea sa ca Sfantul Sava. De aceea, mai tarziu, turcii ard moastele Sfantului Sava, pe un deal din Belgrad, astfel incat poporul sa isi piarda nadejdea in protectorul lui. Si Imparatul / Tarul Stefan, a fost canonizat ! Si urmasii sai: Dusan, Uros, Stefan au fost canonizati! Si Imparatul; / Tarul Lazar a fost canonizat dupa ce si-a dat viata in batalia impotriva turcilor ! In orice manastire medievala ai merge in Pelerinaj Serbia, cu siguranta gasesti expuse fie fresce fie chiar moaste ale acestor mari conducatori, ce s-au infurntat in negura vremurilor cu opozanti mai mandri si poate mai puternici. Insa, indiferent de ceea ce s-a intamplat in istorie, ramane clar faptul ca sarbii au avut conducatori cu suflet mare si sfant. Manastirea Zita,

Aproape de Cercul Polar de Nord, in marea Alba, acolo sunt si mamiferele marine albe, cunoscute sub denumirea de beluga, se afla arhipelagul insulelor Solot, sau Solovtskyi. Frumuseata naturala a locului este covarsitoare. Insa, atunci cand pasesti pe pamantul marii insule, simti ca ... plutesti. Euforia nu se datoreaza vreunui aspect modern (nici macar nu exista asfalt pe vreun drum al insulei), si nici vreunui aspect natural (desi natura virgina iti incanta ochiul). Sentimentul de plutire se datoreaza duhului de jertfelnicie al celor ce au fost inchisi aici, si au murit in conditii de exterminare. Aceasta insula, de la capatul imperiului, a fost folosita ca fortareata de granita impotriva invadatorilor de la rasarit. Aceasta fortareata, cu ziduri groase de aproximativ 3 m, de o inaltime de peste zece m pe alocuri, a fost de-a lungul secolelor o falnica manastire cu activitate intensa duhovniceasca, dar si sociala (implicand multi oameni in activitatile manastirii, in felul acesta avand cu ce sa isi hraneasca familia). Aici, multi calugari au imbogatit calendarul ortodox rus, prin viata lor plina de nevointa aspra, de traire si rugaciune inalte. Din acest motiv, fiind atat de multi , in fiecare an se serbeaza o zi dedicata Sfintilor de la Solovat, care ii cuprinde pe intemeitorii, continuatorii, dar si cei care au murit in Gulagul comunist. Sfintii din timpul exterminarii comuniste au sfintit cu sangele lor, cu oasele lor, cu suflarea lor, cu trairea si suferinta lor, intregul pamant al Solovatului si intregul pamant al Rusiei. Aproape ca nu sunt cuvinte ce sa descrie intregul lor martiraj contemporan cu noi. Aproape ca nu vrem sa pronuntam atata haina schinguire si dorinta de desfiintare din partea autoritatilor comuniste. Ceea ce noi putem spune, ba mai bine, putem striga, este sentimentul de pace, de duh ziditor , de plutire pe aceste