Ma intrebam zilele trecute : ce este un pelerinaj? ce reprezinta aceste pelerinaje? de fapt, care este o explicatie a unei personalitati cu autoritate in acest domeniu .

Asadar, am inceput cautatrile si am gasit cum nu se poate mai clar si mai intemeiat . Va redau cateva fragmente din predica IPS  Daniel Patriarhul Romaniei, preluate de pe site-ul oficial :

” Toţi suntem pelerini în lumea aceasta, adică toţi suntem călători. Pelerinul caută pe Dumnezeu şi caută sfinţenia pentru că toţi oamenii sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu cel Unul Sfânt şi sfinţenia este împlinirea umanului. Când omul caută pe Dumnezeu de fapt Îi răspunde lui Dumnezeu Care îl caută pe om. În pelerinaj în călătoria închinătorilor la locurile sfinte, la moaştele sfinţilor, la icoanele făcătoare de minuni în această călătorie de fapt Dumnezeu călătoreşte cu noi. El ne cheamă spre Împărăţia cea veşnică spre cetatea statornică, netrecătoare din Împărăţia Cerurilor. Noi suntem trecători în lumea aceasta, dar căutăm pe Dumnezeu cel netrecător. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că cetatea noastră netrecătoare este Împărăţia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pelerinul caută în lumea aceasta ceea ce nu este din lumea aceasta, Împărăţia lui Dumnezeu şi Sfinţenia lui Dumnezeu care se arată totuşi în lumea aceasta lucrătoare prin sfinţi, prin sfintele icoane şi mai ales prin sfintele taine ale Împărăţiei lui Dumnezeu care sunt săvârşite în Biserică în Biserica lui Hristos ca o arvună a Împărăţiei Cerurilor. Pelerinajul este aşadar o căutare a unei plinătăţi, plinătatea vieţii veşnice, plinătatea bunătăţii nesfârşită a lui Dumnezeu, plinătatea sfinţeniei şi plinătatea harului

In pelerinaj aducem mulţumire lui Dumnezeu şi sfinţilor lui pentru că am simţit ajutorul Lui şi ajutorul lor. În pelerinaj ne pocăim pentru păcatele noastre. De aceea, în timpul pelerinajului la Mănăstiri, la Biserici oamenii se spovedesc mai mult şi se roagă mai mult şi aduc darul lor la Biserică, un dar care exprimă recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi în acelaşi timp bucuria că au înţeles de fapt că viaţa însăşi este un dar de la Dumnezeu, că lumea întreagă este dar de la Dumnezeu. Nu era obligatoriu ca noi să existăm, nu era obligatoriu să existe universul actual, nu era obligatoriu să existe soarele, să existe aerul, să existe apa fără de care nu putem trăi. De aceea, noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că toată existenţa universului şi a noastră personală este darul iubirii Sale faţă de noi. Însă, în pelerinaj la locurile sfinte, la moaştele sfinţilor, la mormintele sfinţilor, la icoanele făcătoare de minuni şi la hramurile Bisericilor venim şi pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu. Avem o mulţime de oameni bolnavi, întristaţi, singuri, care se luptă cu greutăţile vieţii, mai ales în vreme de sărăcie, strâmtorare, în vreme de încercare. Deci, venim şi cerem Preasfintei Treimi ajutorul Ei, cerem Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor ajutorul lor. De aceea, în poporul român există expresia că nu ne rugăm la sfinţii care nu ne ajută, dar ne rugăm sfinţilor care ne ajută. Şi pentru că pelerinul simte ajutorul lui Dumnezeu, simte o bucurie în sufletul său când vine în pelerinaj, simte o putere care explică de ce oamenii stau 10-15 ore la rând, uneori în frig, în ploaie ca să se întâlnească cu sfinţii lui Dumnezeu. Fac aceasta pentru că simt ajutorul lor, simt o bucurie, o pace în suflet dincolo de oboseala drumului, dincolo de osteneala pelerinajului, dincolo de cheltuiala pe care o fac ei. Toate acestea se răsplătesc prin rugăciunile sfinţilor.

Moaştele sfinţilor sunt sfinte pentru că sfinţenia din sufletul sfântului rugător şi mărturisitor al dreptei credinţe se transmite, se împărtăşeşte şi trupului. Părintele Stăniloae, în Dogmatica sa Ortodoxă, a spus că sfinţenia moaştelor nu este numai sfinţenia din timpul vieţii pământeşti a sfântului, ci există o legătură tainică, mistică între sufletul sfântului care se află în lumina lui Dumnezeu şi moaştele sfântului care se află pe pământ. Şi cu cât sufletul sfântului din ceruri înaintează în sfinţenia lui Dumnezeu ca împărtăşire din sfinţenia Lui infinită cu atât şi moaştelor sfântului respectiv se transmite sfinţenia sufletului. Deci, moaştele cunosc o dinamică a sfinţeniei prin legătura tainică a sufletului sfântului din ceruri cu moaştele sale de pe pământ. De aceea, sfinţii sunt făcători de minuni adică sunt făcători de minuni pentru că harul lui Dumnezeu care face minuni este prezent în moaştele sfinţilor. Când însă cinstim moaştele sfinţilor nu cinstim materia în sine, ci de la materia moaştelor cinstirea noastră se ridică spre persoana sfântului, după cum atunci când cinstim icoana sfântului cinstirea se ridică la prototip, la persoana sfântului.”

Cred ca nu este nevoie de vreuo adaugire!