Se apropie hramul acestui mare sfant.

Sa imi fie iertata indrazneala de a-l numi asa. Caci oficial nu are aceasta titulatura. Insa eu, voi vorbi despre SF IOAN RUSU in acest mod. Trebuie sa recunosc ca mai la toti sfintii le spun asa, mai ales la cei la care am fost, la care am cerut ajutor, sau cei a caror viata m-a impresionat. De fapt, cred ca totul tine de cunosterea si … imprietenirea cu ei (sfintii !). Ulterior acestei stari de relationare, cred ca toti ne sunt prieteni. Doar pe cei pe care nu-i cunosti, sau nu te interesezi de ei sunt … in asteptare. Insa aceasta credinta a mea face subiectul altei dati.

Acum voiam sa va spun despre prima mea intalnire fizica, geografica cu Sf Ioan Rusu. Bineinteles ca citisem cartea despre viata si minunile acestuia, insa , ca la fiecare cititor, mi s-a aprins dorul de a merge sa ma inchin la moastelui lui. Asa ca , acum muuulti ani in urma, intr-una din plecarile mele in Grecia m-am abatut de la programul grupului din care faceam parte, si , singurica m-am indreptat spre Evia. Singurul mijloc de transport in comun a fost destul de tarziu ( orele 16.00) si mergea doar pana in Halkida. De acolo pana la Prokopie sunt, stiti, vreo 60 km. Am luat un autobuz local si am mai mers o ora si jumatate. Am ajuns destul de tarziu. Era amurg. Insa freamatul si dorinta de a ajunge la Sfant, mi-a distras atentia de la acest aspect. M-am intristat putin, cand , la intrebarea mea cu privire la retur, soferul mi-a raspuns ca a doua zi dimineata ar fi variante de transfer. Insa , nu am stat multa vreme mahnita, caci pierdeam din timp, iar eu aveam altceva de facut.

Trairea mea personala in fata Sfintelor moaste nu v-o descriu, caci este tainica si de nedisipat!

Stiu doar ca , atunci cand am iesit din Biserica, cerul era intunecat ! Iluminatul public mai atenua din noapte si ma ajuta sa ma orientez asupra oamenilor din jurul meu, cu care as fi putut sa ma inteleg in engleza asupra variantelor de retur. Trebuia sa ajung pana la ora 22.00 in Halkida, caci atunci era ultimul tren spre Atena, iar a doua zi dimineata nu puteam lipsi de la apel. Am abordat vreo doua persoane, insa flerul meu m-a smerit. Si in timp ce ma tot frasuiam, o familie greaca tanara (asa pareau dupa vesminte) – preot si preoteasa- ma abordeaza intr-o romaneasca autentica , oferindu-si ajutorul. Erau romani care au studiat in Grecia si s-au stabilit cu domiciliul in regiunea Drama (nordul Greciei). Venisera si ei sa se inchine la Sfantul, si acum se retrageau spre camera de la hotelul din localitate. Vazandu-ma agitata  si cunoscand dupa nu stiu ce ! ca sunt romanca, s-au oferit sa abordeze un taximetrist (care intelegea engleza cu inteleg eu greaca: defel !) , sa negocieze cu el, si sa plateasca o parte din suma. Si am ajuns la 21.30 in Halkida, si toate au mers fara pic de panica sau schiopatare.

In tot acest drum de retur nu conteneam sa ma minunez de iconomia lui Dumnezeu si de darurile date sfintilor Sai.

De fiecare data cand ma reintorc in Prokopie, zambesc catre Sf Ioan Rusu si incerc sa depan amintiri ca si cu un bun … prieten.

Mare Sfant ! Viata lui este asa de frumoasa; acea frumusete autentica, adevarata, necomplicata, darza, statornica.