Tel: 0729.849.665
 

Pelerinaj Israel Sinai din Iasi, plecare 5 septembrie 2017

  • Destinatie: EGIPT, ISRAEL
  • Durata: 8 zile
  • Plecare: 05/09/2017
  • Sosire: 12/09/2017
  • Pret:

    850 Euro

Va asteptam cu mare drag in Pelerinaj Israel Sinai, un pelerinaj cu plecare din Iasi in data de 3 februarie, in care vom vizita cele mai importante obiective din aceste locatii Sfinte, precum: Tiberias, Nazaret, Ierusalim, Betleem, Sinai.

Rezerva acum! Contract Cadru

Pelerinaj Israel Sinai

Ziua 1

5 septembrie 2017

Întâlnire pe Aeroportul International Iasi la ora 04.00. Decolare la ora 06:00. Deplasare la Lod pentru închinare în Biserica ce adăposteşte mormântul şi o particica din moaştele Sf. Gheorghe. Poposim si la Biserica Sf Arh Mihail si Gavriil, pe malul Marii Mediterane, construita pe casa tinerii Tabita. Pornim spre nordul tarii, trecand prin Cana Galileii, locul savarsirii primei minuni a Mantuitorului. Cazare şi cină hotel în Tiberias.

Ziua 2

6 septembrie 2017

Mic dejun. Deplasare la Muntele Tabor , unde ne inchinam în Biserica Ortodoxă “Schimbarea la Faţă”. Apoi mergem in Nazareth la Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil şi în Biserica Catolică Buna Vestire, ridicată pe locul unde a fost casa Sfintei Familii. Ne vom intoarce la Capernaum, “orasul Domnului” unde in situl arheologic regasim si casa soacrei Sf Ap Petru. Si nu plecam de langa Marea Galileii, fara a rosti pe Muntele Fericirilor frumoasele cuvinte ale Mantuitorului. Facem un popas si la malul Iordanului, la Yardenit, rau in care Domnul Iisus Hristos a fost botezat de Sf Prooroc Ioan. Coboram pe Valea Iordanului, si daca timpul ne permite vom intra in Ierihon, cel mai vechi oras din lume pentru a ne inchina in Asezamantul Romanesc. Cina si cazare Bethlehem.

Ziua 3

7 septembrie 2017

Mic dejun. De dimineata, facem un mic popas la Hozeva pentru a ne inchina la Moastele Sf Ioan Iacob, dar si in pestera unde a stat Sf Ilie Proorocul, fiind hranit de corb. Continuam drumul pe langa Marea Moarta, granita intre Israel si Iordania, cel mai adanc pamant de pe glob ( sub 400 metri altitudine sub nivelul marii). Trecem pe langa stanca din piatra a Sarei, sotia lui Lot care a incremenit uitandu-se inapoi spre Sodoma. Ajungem in Eilat, statiune la malul Marii Rosii, dar si frontiera cu Egiptul. Tranzitam pietonal granita israelo-egipteana. Cina si cazare Taba.

Ziua 4

 8 septembrie 2017

Mic dejun. Continuam drumul prin deşertul muntos spre Manastirea Sfânta Ecaterina. Ne inchinam in cea mai veche mănăstire ortodoxă din lume  in care a viețuit Sf. Ioan Scărarul si Sf. Nil, Sf Filotei, Sf Anastasie, Sf Grigore, si in care se găsesc moaștele Sfintei Mare Mucenite Ecaterina , gropnița cu moaștele Sf. Stefan Sinaitul,  Paraclisul Sfântului Prooroc Moise , muzeul mănăstirii ( cu o importantă colecție de icoane vechi, carti si obiecte de cult de o deosebită valoare ). Cina si cazare Hotel Catherina Plaza

Ziua 5

9 septembrie 2017

Noaptea, in jurul orei 01.00 se va urca pe Muntele Sinai, locul in care Moise a primit Tablele Legii. Urcarea este opționala. Cine nu doreste sau nu poate depune efort fizic, rămâne cazat in camera. Pentru munte sunt necesare : lanterna, rucsac, fes, incaltaminte si imbracaminte adecvata.

După micul dejun, întoarcere spre Ierusalim, facand un mic popas la Malul Marii Moarte. Ne inchinam in Manastirea Sf Gherasim de la Iordan. Cazare şi cină la hotel în Bethleem

Ziua 6

10 septembrie 2017

Mic dejun. Pornim spre Ierusalim si intram in cetatea veche pe poarta Sf. Ştefan şi ne închinăm în Biserica ridicată deasupra casei în care s-a născut Sf. Fecioară Maria, în Cetatea Antonia. Parcurgem Via Dolorosa (Drumul Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri ( Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Plecam spre Muntele Măslinilor, unde ne vom închina la următoarele locuri sfinte: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării DomnuluiMănăstirea Pater Noster (loc în care Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”), Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”), Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor (ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins), Biserica ce adăpostește Mormântul Maicii Domnului. In drum spre hotel facem un scurt popas la ceea ce a mai ramas din Templul Ierusalimul zidit de Solomon, si anume Zidul Plangerii. Cina si cazare Bethlehem.

Ziua 7

11 septembrie 2017

Mic dejun. Astazi este ziua dedicata Bethleemului, mergand la Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului (ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de Minuni a Maicii Domnului “Bethlemita”). Plecand spre pustiul Iudeii, poposim la Manastirea Sf Teodosie, incepatorul vietii de obste, unde se afla si Pestera Magilor cu mormintele Sf Cuv Teodosie cel Mare, Sf Ioan Moshu, mama Sf Sava cel Sfintit, mama Sf Cosma si Damian, etc. Iar , mai in adancul pustiei se afla Manastirea Sf Sava (aici vor intra numai barbatii, iar femeile vor sta la poarta, unde este adusa o racla cu sfinte moaste si ulei de la candela Sf Sava). Cina si cazare Bethlehem.

Ziua 8

 12 septembrie 2017

Mic dejun devreme. Transfer catre aeroport la ora 07.00. Dupa formalitatile de check-in si vama, vom decola la ora 10.00, si aterizare la ora 14.05 in Iasi. Va mai asteptam in Pelerinaj Israel Sinai din Iasi.

Pretul Include:
  • - bilet de avion Iasi-Tel Aviv-Iasi
  • - taxele de aeroport
  • - masa pe durata zborului
  • - 7 nopţi cazare in hoteluri de 4*
  • - mic dejun si cina
  • - taxe de aeroport
  • - transfer aeroport-hotel-aeroport
  • - transport cu autocar modern, aer condiţionat;
  • - ghid local vorbitor de limba romana
  • - taxi Muntele Tabor
  • - taxi Mănăstirea Sf. Sava
  • -taxele de intrare la obiectivele turistice specificate în program
  • -materiale promotionale
  • -preot/insotitor din partea agentiei
  • - asigurarea medicala
  • - taxele de tips, meeting si assistence
  • -Certificat de Pelerin

 
 

 

Pretul nu Include:
  • băuturile alcoolice şi răcoritoare la mese
  • cheltuieli personale
  • alte excursii, intrari la obiective optionale

 

Nota:
ACTE NECESARE:  paşaport valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

    • Autoritătile vamale isi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricarei persoane care nu prezintă suficientă incredere chiar dacă aceasta a obtinut acordul pentru obtinerea vizei turistice. Agentia de turism nu poate fi facută răspunzatoare pentru astfel de situatii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul isi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea si de aceea este obligat să informeze agentia asupra oricarui incident petrecut vreodată in afara granitelor României, precum si asupra oricarei tangente pe care o are cu statele in care are loc desfasurarea pelerinajului.
    • Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeste, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
    • Programul actiunii poate fi modificat de către conducatorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri in functie de anumite situatii speciale.
    • Categoria hotelurilor este cea oficială pentru tarile vizitate
    • Compania aeriană îşi rezervă dreptul de a modifica orarul de zbor.
    • Autoritatile vamale isi rezerva dreptul de a modifica taxele de viza si taxele vamale fara o notificare in prealabil.
    • Așezarea in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in functie de data achitarii avansului si semnarii (intocmirii) contractului.
    • Distributia camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup.
    • Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
    • Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
  • SUPLIMENT SINGLE : 250 EURO
  • GRUP MINIM DE 45 DE PERSOANE