Continui expunerea IPS Daniel, Patriarhul Romaniei, privitoare la ceea ce reprezinta pelerinajul pentru crestin

Semnificatiile spirituale profunde ale pelerinajului arata in acelasi timp folosul sau spiritual atat pentru viata personala a pelerinului, cat si pentru viata Bisericii in general.

1. Pelerinajul – cautare si experienta a sensului sacru al existentei

In pelerinaj Dumnezeu si omul se cauta reciproc si se intalnesc in mod spontan si misterios. In acest sens, experienta lui Avraam a devenit o icoana spirituala a pelerinajului.

Avraam paraseste patria sa, Urul Caldeii, si pleaca departe, catre o tara pe care Dumnezeu i-o promite, spre Canaan (Facere 12, 1-5).

Pelerinajul lui Avraam este raspunsul lui la chemarea lui Dumnezeu. Astfel in pelerinaj se exprima un apel al lui Dumnezeu Care cauta pe om si un raspuns al omului pentru a ajunge la un loc ales si binecuvantat de Dumnezeu. Legatura dinamica dintre raspunsul omului la chemarea lui Dumnezeu si calatoria spre locul promis este credinta. In acest sens interpreteaza Sf. Apostol Pavel pelerinajul lui Avraam din Caldeea spre Canaan. “Prin credinta, Avraam, cand a fost chemat, a ascultat de a iesit la locul pe care era sa-l ia spre mostenire si a iesit nestiind incotro merge. Prin credinta, a locuit vremelnic in pamantul fagaduintei, ca intr-un pamant strain, locuind in corturi cu Isaac si cu Iacov, cei dimpreuna mostenitori ai aceleasi fagaduinte; caci astepta cetatea cu temelii puternice, al carei mester si lucrator este Dumnezeu” (Evrei 11, 8-10).

In Canaan, Dumnezeu se arata in chipul a trei oameni pelerini care vin la Avraam, la stejarul lui Mamvri (Facere 18, 1-8) si sunt parintii cu ospitalitate de acesta.

Astfel, Avraam-pelerinul stabilit vremelnic in Canaan devine deodata gazda pentru Dumnezeu-Pelerinul. In cei trei pelerini de la Mamvri, Traditia crestina a contemplat prezenta misterioasa a trei fiinte ceresti (trei ingeri sau Sfanta Treime).

Credinta ca experienta a pelerinului spre o patrie sfanta, cereasca, noua aleasa si binecuvantata de Dumnezeu este dinamica vietii spirituale in Sfanta Scriptura (Levitic 19, 34, 36. Iov 19, 15; 31, 32; Psalmi 88, 15-16; 104, 1-5; 118, 54; 67, 36; 2 Corinteni 5, 6-8; 1 Petru 2, 11; Evrei 11, 14-15). Cautarea acestei patrii ceresti este in acelasi timp pregustare, prin credinta si speranta, a prezentei ei in viata spirituala a credinciosului (Efeseni 3, 16-19). Aceasta dimensiune a vietii crestine de pregustare a imparatiei lui Dumnezeu prin credinta a fost descrisa in Epistola catre Diognet astfel: crestinii “locuiesc fiecare in propria sa patrie, dar ca niste straini… Orice tara straina este patria lor si orice patrie le este o tara straina” .

Pelerinajul religios este o cautare in lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta: “imparatia lui Dumnezeu” despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: “Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu” (Matei 6, 33), dar si: “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).

Dumnezeu-Pelerinul in cautarea omului si omul-pelerin deplin indreptat spre Dumnezeu se arata in taina lui Hristos (Ioan 16,28; 12, 32). Fiul lui Dumnezeu se naste in lume ca Om pe cand Maria si Iosif se aflau in calatorie, pelerini in Betleem, apoi pleaca pentru o vreme in exil, in Egipt. Dupa ce revine in Galileea si creste, Iisus practica pelerinajul la Ierusalim. Pelerinul in varsta de 12 ani stie ca templul sfant din Ierusalim este simbolul Casei Tatalui Sau din ceruri (Luca 2, 48-50), dar in acelasi timp templul ca loc sfant reprezinta si taina insasi a lui Hristos (Ioan 2, 19-21), caci Fiul este in Tatal si Tatal este in Fiul (Ioan 10, 38; 14, 11 oi 17, 21), iar in Iisus Hristos “locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).

In ultimul pelerinaj al lui Iisus la Ierusalim se descopera sensul cel mai sacru al pelerinajului. Intrarea Sa triumfala in Ierusalimul pamantesc unde avea sa fie rastignit devine prefigurare sau anticipare a intrarii Sale in Ierusalimul ceresc. In Pelerinul-rastignit in Ierusalim, pelerinajul se transforma in Paste (Ioan 10, 17-18; 1 Corinteni 5,7), calatoria pamanteasca se implineste in trecere sau mutatie cereasca: “Am iesit de la Tatal si am venit in lume; iarasi las lumea si ma duc la Tatal” (Ioan 16, 28). “In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt. (…) Ma duc sa va gatesc loc. Si daca Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3; cf. Ioan 17, 24; 1 Tesaloniceni 4, 17; Evrei 10, 19-25).

Pelerinul respins dintre oameni in Ierusalim prin rastignire revine intre ei prin inviere. Dar Iisus-Pelerinul inviat nu mai merge spre templul de zid al Ierusalimului pamantesc, ci din Ierusalimul ceresc al invierii calatoreste ca un necunoscut spre Emaus, pentru a face din fiecare pelerin o gazda, un primitor de Dumnezeu. Pelerinajul exterior spre Emaus este insotit de un pelerinaj interior, spiritual, la “locurile sfinte” din Sfintele Scripturi (Luca 24, 27 si 32, 44, 45). Acest pelerinaj incalzeste inimile pelerinilor Luca si Cleopa pentru ca iubirea divina – foc ceresc – le-a atins si le-a deschis inima, iar apoi comuniunea euharistica le deschide ochii sufletului sa-L recunoasca pe Cel pe care L-au primit in casa si fiinta lor.

El, Hristos-Pelerinul, se face iarasi nevazut (Luca 24, 13-35) tocmai pentru ca prin comuniunea euharistica le-a devenit interior. El a devenit viata vietii lor, sensul sacru, ultim si fundamental, al existentei umane sfintita in iubirea vesnica a lui Dumnezeu.

Taina de la Emaus arata ca pelerinajul s-a transformat in Euharistie si templu viu, in Biserica, iar Biserica este pelerina, calatorind spre inviere si pregustand viata vesnica a Imparatiei cerurilor (Evrei 12, 22-23; 13, 14). Astfel omul fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu Cel sfant gaseste in sfintenie sensul ultim si deplin al existentei sale.

Pelerinajul are si un sens profetic pe care un teolog contemporan in descrie astfel: “Aceste adunari ale unui popor(de pelerini n.n.) care canta credinta sa simbolizeaza si inaugureaza adunarea multipla a neamurilor (natiunilor), anuntata in ultimele capitole ale (cartii) lui Isaia si marile vedenii ale Apocalipsei. De la Avraam incoace toti oamenii credintei sunt de altfel pelerini mergand prin pustie catre tara fagaduita; putin cate putin ei isi dau seama ca Hristos ii insoteote pe cale si ii invita sa-L recunoasca” (Luca 24, 35). “